Spital Privat Isis Editorial

Editorial

Stare de spirit

Aşteptarea unui nou membru ar trebui să fie una dintre cele mai fericite perioade din viaţa unei familii. Anticiparea întâlnirii cu o nouă viaţă, pregătirile pe care viitorii părinţi le fac împreună, grija, tandreţea şi iubirea care emerg din acest nou rol de a fi părinte, sunt sentimente care îmbogăţesc orice fiinţă şi îi dau un nou sens. Momentul în care alegi să fii părinte este momentul în care te antrenezi într-o călătorie spirituală continuă prin viaţă, o călătorie în care înveţi să culegi fericirea din lucrurile cele mai simple. Este momentul în care începi să descoperi de cât de multă iubire necondiţionată eşti capabil să oferi dar şi să primeşti.

Aer de Sărbătoare și despre puțină împlinire

Publicat pe 07.03.2013

Mă simt confortabil să știu că ai în mână una dintre revistele în care ne-am propus să îți fim aproape, să te informăm, să îți oferim sfaturi, să te poți regăsi în poveștile expuse. Îmi doresc să pot fi alături de tine, ca om, ca medic.

Câteodată mă întreb: Unde este limita între pacient și relația de prietenie pe care o leg cu fiecare om în parte? Am o memorie vizuală foarte bine dezvoltată și pot reține amănunte din viața fiecărui om cu care interacționez. De ce? Mă ajută memoria? Ar putea să fie un răspuns simplu: îmi pasă. Medicina înseamnă, înainte de toate, prietenia și dăruirea întregii echipe.

În urmă cu 4 ani s-a născut primul bebe Isis. El a crescut iar noi ne-am dezvoltat. Am conturat fiecare proiect, am pus în practică fiecare vis. Totul pentru tine!

Aș vrea ca tu să zâmbești! Poți? Deja o faci! Zâmbește și simte mirajul sărbătorilor, zâmbește amintindu-ți momentele frumoase ale acestui an pentru că ele există. Oprește-te din citit și amintește-ți acum că ești fericită. Zâmbește și vei primi un zâmbet. Apoi oferă-i un zâmbet celui de lângă tine. Așa controlezi starea ta de bine și o poți influența pe a celor din jur.

Acum, când îți transmit gândurile mele, zâmbesc. Mă simt relaxat să văd copii sănătoși, femei fericite și familii împlinite. Sunt eu, medicul tău care zâmbește, visătorul care naște un nou vis în timp ce altul se așterne în realitate.

Tu faci parte din visul meu! Care sunt visele tale? Păstrează-ți visele vii, iar pentru a le concretiza în fapte, aș vrea să știi că este important să ai credință, viziune, determinare, dăruire și încredere în tine. Aminteșteți că orice vis se împlinește doar dacă îți dorești cu adevărat să-l visezi.

Vă doresc tuturor vise împlinite așa cum am eu!



Dr. Mohamed ZAHER Director General ISIS - Spital Privat

Harta site